Printre personalităţile care au construit România modernă se află şi Al. I. Cuza. El s-a afirmat şi în contextul revoluţiilor de la 1848 în spaţiul românesc, respectiv în Moldova, alături de M. Kogălniceanu.

Românii l-au ales în 24 ianuarie 1859, ca domn al Principatelor Unite, pe Al. I. Cuza. Astfel începea o domnie, care prin reformele realizate, a impus noul stat în spaţiul european din sec. al XIX-lea.

Având alături ca prim-ministru, pe M. Kogălniceanu, domnitorul a impus cu fermitate, câteva reforme importante, atât pentru acea perioada, cât mai ales, pentru viitor.

• Reforma electorală – care permitea unui număr mai mare de cetăţeni să-şi exercite un drept fundamental, acela de a alege şi de a fi ales
• Legea rurală – a impus o reformă agrară, care a însemnat împroprietărirea ţăranilor cu pământ (cca. o jumatate de milion de ţărani primeau două milioane de hectare de pământ)
• Legea instrucţiunii – prin care învăţământul primar a devenit gratuit şi obligatoriu, astfel încât cetăţenii să fie în concordanţă cu dezvoltarea şi modernizarea ulterioară a statului.

Cuza a desfăşurat o bogată activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterea suzerană (Imperiul Otoman) şi Puterile Garante, apoi pentru desăvârşirea Unirii Principatelor Române, pe calea înfăptuirii unităţii depline constituţionale şi administrative.